Fotbalul italian, la un pas de „apocalipsă”. Anunțul a fost făcut de președintele federației

Fotbalul italian, la un pas de apocalipsă. Anunțul a fost făcut de președintele federației
Publicat: 04/09/2017, 23:59
Actualizat: 05/09/2017, 08:37

„Squadra Azzurra” a fost învinsă, scor 0-3, de Spania, pe „Santiago Bernabeu”, iar, mai mult ca sigur, va trebui să treacă de baraj pentru a se califica la Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia. Înfrângerea în fața Spaniei a fost prima pentru naționala Italiei în grupa G de calificare la turneul final. Elevii lui Julen Lopetegui, spaniolii, sunt în continuare neînvinși.

„Munca noastră e importantă. Înaintea meciului de la Madrid toată lumea era fericită. Am încredere în Ventura. Necalificarea ar însemna apocalipsa, dar vom fi acolo (n.r. – la turneul final). Dacă va fi cazul, vom lua orice decizie este necesară pentru a proteja interesele federației. Proiectul lui Ventura este unul important. Vom analiza lucrurile în cel mai scurt timp”, a spus Carlo Tavecchio, citat de football-italia.net.

După șapte etape scurse din grupa G de calificare la CM din Rusia, Italia ocupă locul secund, cu 16 puncte, la trei în spatele liderului Spania.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Mesajul Regelui Charles după tragedia din Papua Noua Guinee: „Am asistat. Eu și soția mea...”....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru proprietarii de terenuri din România. E obligatoriu să țină cont de toți vecinii
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×